De ce este atât de important să păstrați lamele cositoarelor agricole ascuțite și curate?
in Mentenanță în industrie, Întreținerea utilajelor AGROIată un articol practic, care ne învață mai multe decât simplul, dar importantul fapt de ce să menținem lama/discul cositoarei, ascuțită, și anume, că de multe ori lucrurile mici sunt cele care fac diferența. Acest lucru este valabil atunci când vine vorba de sfaturi simple, dar importante, în cazul de față, de întreținere a pajiștilor permanente, în vederea menținerii și sporirii productivității și biodiversității, trecute cu vederea, de multe ori. Majoritatea producătorilor de cositori agricoli, recomandă ca lamele acestora să fie ascuțite la fiecare 25 de ore de utilizare, sau de două, trei ori pe sezon, în funcție de cât de bine a fost întreținută pajiștea folosită în regim de fâneață, pentru că precum bine știm, dacă aceasta nu este cosită periodic, devine foarte greu de controlat, din cauza apariției vegetației lemnoase și acumulării litierei ierboase opresive, care duce treptat la degradarea covorului ierbos.
Mulți, însă, uită sau nu dau importanță curățării și ascuțirii lamelor. Într-adevăr necesită ceva timp și anumite echipamente, dar merită investiția, atât în timp cât și în bani. În cele ce urmează vă vom da un răspuns la acest de ce care, se justifică acum.
Cel mai important dintre motive este, că lamele tocite, nu vor face față tăierii vegetației lemnoase, mai mult, produc tăieturi zdrențuite, îngreunând balotarea ulterior. Nu se va întâmpla altceva, decât că, vom oferi oportunitatea vegetației lemnoase de a se înmulți și de a-și întări rădăcinile, și vom oferi posibilitatea acumulării de litieră a buruienilor neconsumate de animale, astfel mărind și posibilitatea degradării covorului ierbos, făcând-o de nefolosit. În consecință, dacă găsiți semne de înmulțire a vegetației lemnoase sau întâmpinați greutăți la balotare, este un semn că lamele cositoarei sunt tocite, poate și ciobite, iar cositoarea nu poate să își facă treaba, pe care este menită să o facă, în acest caz, apelați la un service, care ascute lamele de cositoare sau faceți-o chiar dumneavoastră cu echipamentul potrivit. Mai mult nu va fi destul să schimbați sau să ascuțiți lamele cositoarei dumneavoastră ci, va trebui să luați măsuri de regenerare a vegetației, eventual prin mulcerit. Mulceritul este un proces, de curățire eficientă a pajiștilor, însemnând că se va tăia razant, la suprafața solului vegetația existentă, care apoi se va toca, și se va folosi ca îngrășământ pentru viitoarea vegetație. Astfel vom scăpa și de materialul vegetal ierbos neconsumat, fără a dăuna biodiversității.
La noi, găsiți, o serie de modele și mărimi de lame de cositoare, trebuie doar să accesați pagina noastră: https://www.leco.ro/piese-de-schimb-lanturi-agricole-si-piese-pentru-utilaje/cutite-combine-tocator
Cât de des trebuie să curățați lamele cositoarei
Un răspuns scurt ar fi: cam de două ori pe sezon, în general, pentru ca acestea să fie menținute funcționale. Profesioniștii din domeniul însă, ar spune, la fiecare 25 de ore, dar acesta se referă la un volum mult mai mare de folosire. Cel mai bun sfat este de fapt atenția, de fiecare dată când cosim iarba: dacă observăm că iarba este tăiată neuniform sau rămâne în smocuri, este semn că trebuie să schimbăm sau să ascuțim lamele cositoarei.
Beneficiile lamelor ascuțite
Primăvară când cantitatea de apă este mult mai mare și vremea se încălzește treptat, iarba crește foarte repede, ceea ce însemnă, că volumul de muncă este mult mai mare, astfel este foarte important ca lamele cositoarelor să funcționeze perfect, pentru a nu afecta calitatea ierbii. Mai mult, după un sezon de nefuncționare, iarna, dacă lamele nu a fost întreținute în mod corespunzător sau acestea nu a fost depozitate în mod corespunzător, deja este destul de sigur că trebuie să începem sezonul cu schimbatul și echilibratul, în cazul lamelor de cositoare rotative, a lamelor. Ca o analogie, gândiți-vă la diferența dintre momentele în care vă bărbieriți cu o lamă de ras nou-nouță, comparativ cu momentul în care încercați să obțineți un ultim bărbierit dintr-o lamă veche. Cu o lamă veche, pielea este mult mai predispusă la tăieturi, infecții și iritații, în schimb când utilizați o lamă nouă și ascuțită, obțineți un bărbierit frumos și curat. Același lucru se întâmplă și cu iarba.
Inspecția lamei cositoarei
Cum spuneam adineaori, la început de sezon, merită să faceți o inspecție mai amănunțită în ceea ce privește lamele cositoarei. Semnele unei lame tocite includ ciobituri, sau urme de lovituri. Ceea ce ar mai fi de recomandat, este ca atunci când simțiți că dați de pietre mari pe pajiște, să opriți și încercați să le îndepărtați, pentru a vă asigura că lamele cositoare nu se ciobesc și în anii viitori de aceste pietre, care pot ciobi și o lamă bine ascuțită și întreținută.
Cum să ascuțiți lama unei cositoare
Care este secretul unei tăieturi perfecte? Desigur lamele!
În continuare aveți câteva sfaturi de bază pentru ascuțirea lamei:
• Purtați echipament de protecție: cum ar fi ochelari de protecție și mănuși rezistente la tăiere
• O altă precauție ar fi deconectarea bujiilor
• Scoateți lama de pe echipament (găsiți instrucțiunile în manualul de utilizare a cositoarei)
• Utilizați flexul cu disc de polizat pentru degroșat sau rectificat sau un polizor unghiular
• Lucrați într-o singură direcție și aveți grijă la unghiul lamelor, care au, de obicei, un unghi de 45 de grade
• Lamele trebuie ascuțite ca foarfecile, nu ca un cuțit, în caz contrar acesta se va toci mult mai repede
• Consultați manualul de utilizare pentru procedurile specifice ale cositoarei dumneavoastră
Recomandările noastre referitor la lamele de cositoare ar fi:
• în funcție de utilizare, înlocuiți lama (lamele) cositoarei la fiecare 1-3 ani.
• utilizați întotdeauna lame Maschino Gaspardo fabricate dintr-un oțel de înaltă calitate pentru a minimiza uzura și vin în diferite forme și modele, concepute pentru a oferi o performanță și calitate ridicată atât în ceea ce privește durata de viață a acestora cât și în finisare. Lamele universale vă pot salva câțiva bănuți, dar pot crea potențiale probleme din cauza materialului de proastă calitate, inclusiv de securitate
• înainte de achiziționarea unei lame verificați în instrucțiunile de folosire a cositoarei ce model de lamă v-i se potrivește
Echilibrarea corectă a lamelor cositoarei
Echilibrarea lamelor nu este nicidecum mai puțin importantă decât ca aceasta să fie ascuțite. O lamă dezechilibrată suprasolicită motorul și puntea din cauza vibrațiilor. Astfel, după ascuțirea lamei, echilibrați lamele cu un instrument de echilibrare a acestora. Dacă nu vă stă la dispoziție un astfel de instrument, sau doriți să economisiți niște bănuți, dar nu vă recomandăm, puteți face următorul lucru: bateți un cui în perete și atârnați lama pe acesta (folosind gaura centrală). O lamă care atârnă perfect orizontal este în echilibru, dacă scade într-o parte sau alta, îndepărtați excesul de material din partea în care se înclină, cu utilizarea unui polizor. Materialul trebuie îndepărtat numai de la capătul lamei, în zona velei, nu și de altundeva.
În speranța că informațiile v-au fost de folos vă așteptăm pentru informații suplimentare sau pentru achiziționarea unor lame de cositoare de înaltă calitate, echipa Leco: https://www.leco.ro/piese-de-schimb-lanturi-agricole-si-piese-pentru-utilaje/cutite-combine-tocator